Palatul Nunțiaturii Apostolice a Sfântului Scaun din București

Palatul Nunțiaturii Apostolice a Sfântului Scaun din București
Poziționare
LocalitateBucurești
ȚaraRomânia
AdresaStr. Pictor Constantin Stahi Nr. 5-7
Edificare
ArhitectGiulio Magni
Clasificare
Cod LMIB-II-m-A-19725
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Palatul Nunțiaturii Apostolice a Sfântului Scaun din București, inaugurat în 1901, se află pe strada Pictor Constantin Stahi nr. 5-7 (mai demult strada Esculap) și este sediul Nunțiaturii Apostolice în România. Clădirea este înscrisă în Lista monumentelor istorice din București, sector 1, sub cod LMI B-II-m-A-19725.

Construcția palatului

Palatul, proiectat de arhitectul Giulio Magni (1859-1930), a fost comanditat de arhiepiscopul Franz Xaver von Hornstein (1840-1905), un nobil elvețian, ca reședință a sa în calitatea de arhiepiscop de București, pe care a avut-o în perioada 1896-1905. Finanțarea construcției a fost asigurată în mare parte de von Hornstein, care a primit în acest scop o semnificativă sumă de bani din partea Elveției, și printr-o subvenție din partea regelui Carol I al României.[1]

Până în 1948

De la locuința sa din această clădire a fost arestat în 27 august 1916 protopopul Ioan Bălan (mai apoi episcop), sub acuzația de a fi spion austro-ungar. De față la arestarea sa a fost arhiepiscopul Netzhammer, care a relatat situația în memoriile sale.[2] Referatul întocmit în urma analizei probelor ridicate cu ocazia percheziției arată că a fost găsită „o carte poștală dela [sic] consulatul austro-ungar, prin care el este invitat să se prezinte la acest consulat; nu se spune cauza pentru care e chemat. Celelalte scrisori nu conțin nimic ce ar interesa Siguranța Statului.” În pofida protestului unor intelectuali adresat primului ministru, protopopul Bălan a fost trimis în lagăr la Huși.[3] În data de 3 septembrie 1916 regele Ferdinand a venit personal la reședința episcopală din strada Esculap, unde i-a transmis arhiepiscopului Netzhammer nedumerirea sa față de arestarea lui Ioan Bălan. Arhiepiscopul a răspuns cu părerea că Bălan devenise victima intrigilor lui Vasile Lucaciu, presupunere împărtășită de rege.[4]

Confiscarea palatului de către statul comunist

După ce prin decretul nr. 151 din 17 iulie 1948 România a denunțat unilateral Concordatul din 1927, la 7 iulie 1950 au fost expulzați reprezentanții Vaticanului la București, relațiile diplomatice dintre România și Vatican au fost rupte, iar Nunțiatura Apostolică de la București, cu sediul pe actuală stradă Berthelot, a fost închisă. În cursul aceluiași an palatul episcopal de pe strada Esculap a fost preluat de stat.[5] Pentru a justifica aceste acțiuni ale statului comunist, în perioada 10-17 septembrie 1951, în fața Tribunalului Militar din București s-a derulat un proces de judecare a conducerii Diecezei de Timișoara, pe atunci una din episcopiile romano-catolice cu cei mai mulți credincioși, proces în care a fost implicată nunțiatura din România, acuzată de „spionaj în favoarea Vaticanului”[6] și „în folosul imperialismului americano-englez”. Titulatura oficială a acestui proces stalinist a fost: „Procesul unui grup de spioni, trădători și complotiști în slujba Vaticanului și a centrului de spionaj italian.”[7]

Imobilul a fost utilizat de regimul comunist drept sediu al școlii de limbi străine pentru angajații Ministerului Afacerilor Externe și Direcției de Informații Externe.[8]

Retrocedarea palatului

După Revoluția Română din 1989, prin Decretul-lege nr. 9 din 31 decembrie 1989 al Consiliului Frontului Salvării Naționale, a fost abrogat Decretul-lege 358/1948 și a fost recunoscută Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică. Relațiile diplomatice dintre România și Sfântul Scaun au fost reluate în luna mai a anului 1990. Ca urmare, palatul și grădinile de pe fosta stradă Esculap (în prezent str. Pictor Stahi) au fost restituite proprietarului de drept. Palatul a fost restaurat, iar la 5 noiembrie 1992 în palat a fost redeschis oficial sediul nunțiaturii, în prezența cardinalului Jean-Louis Tauran, secretar de stat al Sfântului Scaun.

De la 1 ianuarie 1998 în România s-a revenit la cutuma conform căreia Nunțiul apostolic este decanul corpului diplomatic din țara respectivă.

În zilele de 7, 8 și 9 mai 1999 papa Ioan Paul al II-lea a făcut o vizită în România, perioadă în care a fost cazat în Palatul Nunțiaturii Apostolice a Sfântului Scaun din București.

În amintirea vizitei istorice pe care Ioan Paul al II-lea a efectuat-o în România în 7-9 mai 1999, din inițiativa Nunțiaturii Apostolice în România, în colaborare cu Primăria Generală a Capitalei, luni 1 august 2011 a fost dezvelit bustului papei Ioan Paul al II-lea, la intersecția dintre strada Constantin Stahi și Bulevardul Schitu Măgureanu. Sculptura, realizată în bronz, este opera sculptorului sloven de origine bosniacă Mirsad Begie, unul dintre cei mai cunoscuți artiști din Slovenia.[9]

Note

  1. ^ Nunțiatura Apostolică din România
  2. ^ Raymund Netzhammer, Bischof in Rumänien, München 1995, pag. 630: Der Părinte Bălan, ein begeisterter Nationalrumäne aus Teiuș in Siebenbürgen, empfängt die Kommission ganz vergnügt, öffnet Schreibtisch, Kasten und Kästchen und liefert die Schlüssel ab. Die Häscher verlangen von ihm eine Handtasche, packen seine Briefschaften und andere Manuskripte in das Köfferchen, nehmen dieses mit, schließen die Zimmertüre, hängen amtliche Siegel daran und laden unseren lieben Herrn Bălan ein, ihnen zu folgen. Dieser glaubt, in einer guten halben Stunde wieder zurück zu sein, um sich noch genügend auf seine morgige Festpredigt vorbereiten zu können, denn man feiert in der morgenländischen Kirche das Fest Mariä Himmelfahrt. Mit wehmütigem Blick folge ich dem seeleneifrigen Herrn, bis er mit der Kommission und den zahlreichen Sergeanten aus der Esculapstraße verschwindet.
  3. ^ Ioan Marcel Dăneț, Istoricul comunității și Bisericii Sf. Vasile cel Mare din București, în: Studia Universitatis Babes-Bolyai Theologia Catholica, Nr. 2/2009, pag. 198. La anexa 6 (în facsimil): referatul și protocolul interogatoriului.
  4. ^ Raymund Netzhammer, Bischof in Rumänien, München 1995, pag. 635 și urm.: Ganz unverständlich war ihm die Verhaftung des unierten Priesters Bălan. „Aber Bălan ist ja Rumäne!” rief er aus. „Gewiß, Majestät”, war meine Antwort, „Bălan ist sogar ein ganz vorzüglicher Rumäne, aber nicht nach dem Geschmacke des Părinte Lucaciu, der ihn ohne Zweifel auf die schwarze Liste setzen ließ.”
  5. ^ DR. H.C. Augustin Pacha (1870-1954)
  6. ^ Victor Frunză, Istoria stalinismului în România, București, 1990, p. 392.
  7. ^ Procesul intentat conducătorilor Bisericii Romano-Catolice din Banat (1951) și locul său în campania antireligioasă a regimului comunist
  8. ^ Ion Mihai Pacepa, Moștenirea Kremlinului, Ed. Humanitas, București 2013, cap. 5.
  9. ^ „Un bust al Papei Ioan Paul al II-lea va fi dezvelit luni la București”. Arhivat din original la . Accesat în . 

Bibliografie

  • Șerban Turcuș, Închiderea Nunțiaturii Apostolice de la București (6/7 iulie 1950) într-un raport diplomatic din epocă, în volumul: Clio în oglindiri de sine. Omagiu academicianului Alexandru Zub. Volum editat de Gheorghe Cliveti, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Iași, 2014, p. 809-815;
  • Veronica Turcuș, La Nunziatura Apostolica in Romania sotto il terrore dei comunisti. Un episodio del maggio 1949, în volumul: Dal cuore dell'Europa. Omaggio al Profesor Cesare Alzati per il compimento dei 70 anni. A cura di Ioan-Aurel Pop, Ovidiu Ghitta, Ioan Bolovan, Ana Victoria Sima, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Presa Universitară Clujeană, 2015, p. 377-384.


v  d  m
Palate și castele din România
Țara Românească
CotroceniPeleșPelișorFoișorCrețulescuPalatul RegalPalatul PatriarhieiParlamentVictoriaPotlogiMogoșoaiaPalatul SnagovIulia HasdeuPoienariElisabetaCEC • Cantacuzino (București) • Cantacuzino (Bușteni) • Cantacuzino (Florești)
Castelul Peleș
Moldova
Transilvania
și Banat
Palatul Principilor din Alba IuliaBiblioteca BatthyaneumCastelul din BlajPalatul Cultural din BlajCastelul Zichy din DiosigConacul Zichy din Lugașu de JosConacul Bartsch din SălardCastelul Bánffy de la BonțidaConacul Dujardin din CoastaConacul Kornis din MănăstireniCastelul Bethlen din CrișCastelul BranCastelul Brâncoveanu din Sâmbăta de SusCastelul Haller din OgraCastelul Kemény din BrâncoveneștiBrukenthalCastelul Tobias din BoartaCastelul Brukenthal din MicăsasaConacul Laszay din Gârbău • Castelul Brukenthal din Sâmbăta de Jos • Castelul Beldy Pál din BudilaCastelul Mikes din BudilaConacul Ugron din Cristuru SecuiescCastelul Sükösd-BethlenPalatul Bánffy din ClujDicasterialCastelul Apafi din DumbrăveniCetatea FăgărașuluiCastelul HunedoareiCastelul Kornis-Rákóczi-BethlenCastelul LázárMagna CuriaPalatul Baroc din OradeaPalatul Episcopiei Ortodoxe din OradeaCastelul Bánffy din RăscruciConacul Schilling de la CorneniCetatea SighișoaraCastelul Teleki din GorneștiCastelul Teleki din DumbrăvioaraConacul Teleki din GlodeniConacul Zichy din VoivodeniCastelul Degenfeld din CuciConacul Pataki din DeajCastelul Bánffy din GhejaCastelul de vânătoare din LăpușnaPalatul Episcopiei Greco-Catolice din OradeaConacul Keresztes-Eperjesi din MicaCastelul Pekri din OzdCastelul Horváth-Petrichevich din PăsăreniCastelul Máriaffy din Sângeorgiu de MureșCastelul Bethlen din BahneaCastelul Rhédei-Rothenthal din SeucaCastelul Dániel din GăneștiCastelul Pekri din TârnăveniConacul Béldi din TârnăveniCuria Dósa-Barátosi din Trei SatePalatul Culturii din Târgu MureșConacul Szilvássy din TârnăveniCastelul Huniade din TimișoaraCastelul Ugron din Zau de CâmpiePalatul Princiar din TurdaCastelul Rhédey din Sângeorgiu de PădureCastelul Kornis-Rakoczy-Bethlen din IernutCastelul Bethlen din DraguCastelul Béldy din JibouCastelul Csáky din AlmașuCastelul Haller din GârbouConacul Hatfaludy din HidaConacul Sebes din PanicConacul Zsombory din ZimborCastelul Báthory din Șimleu SilvanieiCastelul de vânătoare ZichyCastelul Bethlen din ArcaliaCastelul Bethlen Pal din BecleanCastelul Bethlen din BecleanCastelul Wessélenyi din ChiochișCastelul Teleki din ComlodCastelul Károly din DobricCastelul Haller din MateiCastelul Teleki din PosmușCastelul Lázár Imre din SărataCastelul Kemény din ȘieuCastelul Banffy din UrmenișCastelul Apafi din CoștiuiCastelul BlombergPalatul Cultural din Sighetu MarmațieiCastelul Brukenthal din AvrigPalatul Brukenthal din SibiuCastelul Turnu Roșu din BoițaCastelul MartinuzziCastelul Mikes din Cisteiu de MureșCastelul Bánffy din SâncraiAnsamblul castelului Bethlen din SânmiclăușAnsamblul conacului Teleky din ȚelnaCastelul Bethlen-Haller din Cetatea de BaltăCastelul Wesselényi din ObrejaCastelul Teleky din Uioara de SusCastelul EszterhazyCastelul Bela Fay din SimeriaBastionul Roșu din IliaCastelul contelui Nopcsa din SăcelCastelul Nopcsa din Zam • Castelul Nopcsa din Arad • Castelul contelui VeressCastelul Gyulay FerenczCastelul KendeffyCastelul Nalatzi-Fay din NălațvadCastelul Pogány din PăclișaConacul Klobosiski din GurasadaCastelul Salbek din PetrișCastelul Konopi din OdvoșCastelul Csernovics din MaceaCastelul Dietrich-Sukowsky din PâncotaCastelul Purgly din ȘofroneaCastelul regal de la SăvârșinCastelul Teleki din CăpâlnașCastelul NakóCastelul Rákóczi-Bornemissza