Acest articol nu are introducere cu explicația scurtă a subiectului sau introducerea existentă este prea scurtă. Puteți să o adăugați sau să o extindeți.
Acest articol are nevoie de ajutorul dumneavoastră. Puteți contribui la dezvoltarea și îmbunătățirea lui apăsând butonul Modificare.
Numerele imaginare au apărut din necesitatea de a avea anumite numere care sunt asociate radicalului din numere negative, și care deci nu pot fi numere reale, cu excepția lui 0 care este singurul număr și imaginar și real.[1]
Din istoria numărului imaginar „i”
În 1806 Jean Robert Argand publica lucrarea Eseu despre interpretarea geometrică a cantităților imaginare.
În 1813 Adrien-Marie Legendre punea bazele geometriei numerelor complexe.
În 1829 William Rowan Hamilton considera că, așa cum geometria este știința spațiului care și-a găsit expresia matematică în Elementele lui Euclid, așa și algebra trebuie să fie știința a ceva, și inspirat de filosofia lui Immanuel Kant, el decide că acel ceva trebuie să fie timpul.
În 1831 datorită lui Carl Friedrich Gauss se impune termenul de „număr complex”.
Matematicianul francez Augustin Louis Cauchy (1789-1857) are o contribuție deosebită în începuturile teoriei funcțiilor complexe.
Bernhard Riemann în 1851 este inițiatorul legăturii dintre funcțiile multivalente și topologie.
