Lista sezoanelor lui Real Madrid CF

Real Madrid CF este un club de fotbal din Madrid, care evoluează în La Liga, eșalonul superior al fotbalului din Spania. Clubul a fost fondat în 1902 sub denumirea Madrid Football Club, și a jucat primul său meci competitiv pe 13 mai 1902, când a pierdut cu 3–1 în semifinalele Campeonato de Copa de S.M. Alfonso XIII în fața echipei FC Barcelona.[1] În 1929 clubul devine membru fondator al La Liga, prima ligă națională din Spania. Real este unul din cele trei cluburi spaniole care nu a retrogradat niciodată, celelalte două fiind Athletic Bilbao și FC Barcelona.[2][3]

Din 1902 până în 1929, Real a câștigat Copa del Rey de 5 ori, iar campionatul regional de 15 ori. Real Madrid a avut un start de succes în La Liga, terminând primul sezon pe poziția secundă în clasament, iar în 1932 câștigând pentru prima dată titlul. În sezonul 1947–48, Real Madrid s-a clasat pe poziția a 11-a, care până în prezent rămâne a fi cea mai proastă poziționare a clubului.[4] Real Madrid a câștigat de 4 ori La Liga și de 5 ori Cupa Campionilor Europeni pe durata anilor 1950. Totuși, cea mai de succes perioadă a clubului pe plan național a fost în anii 1960, când Real Madrid câștigase campionatul de 8 ori timp de un deceniu. Real e unica echipă spaniolă care a câștigat 5 titluri consecutive, o performanță realizată de două ori (1960–65 și 1985–90).[5]

Real Madrid a participat pentru prima dată în competițiile Europene în sezonul 1954–55, când a jucat în Cupa Latină. Primul titlu European câștigat a fost ediția inaugurală a Cupei Campionilor Europeni, în sezonul 1955–56. Real Madrid a câștigat primele 5 ediții ale Cupei Campionilor Europeni, iar mai târziu încă de patru ori, ultima dată fiind în 2002. Astfel, cu cele nouă trofee ale sale, clubul deține recordul la numărul de Cupe Europene câștigate. Real a câștigat Cupa UEFA în sezonul 1984–85 și și-a apărat titlul în sezonul următor. El a câștigat prima sa dublă formată din cupă și campionat, în anul 1962. Real Madrid este al doilea cel mai de succes club în competițiile UEFA, câștigând 15 trofee continentale.[6]

Clubul a câștigat de 32 de ori campionatul național „La Liga”, 18 ori Copa del Rey, o dată Copa de la Liga, de 10 ori Supercopa de España (inclusiv Copa Eva Duarte), de 9 ori Cupa Campionilor Europeni / Liga Campionilor, de două ori Cupa UEFA, o dată Supercupa Europei și de trei ori Cupa Intercontinentală.[7]

Legendă

Cheie pentru campionat:

  • M = Meciuri
  • V = Victorii
  • R = Remize
  • Î = Înfrângeri
  • GM = Goluri marcate
  • GP = Goluri primite
  • Pt = Puncte
  • Poz = Poziția finală

Cheie pentru divizii și runde:

  • Camp. Reg. = Campeonato Regional Centro
  • C = Campion
  • F = Finalistă
  • SF = Semifinalistă
  • QF = Sfert-finalistă
  • 1/8 = Optimi de finală
  • 1/16 = Șaisprezecimi de finală, etc.

Campion* Finalistdagger Golgheter în La Ligadouble-dagger[8]

Sezoane

Până în 1929 Spania nu avea un campionat național de fotbal. Real Madrid evolua în campionatul regiunii Madrid, numit Campeonato Centro, câștigătorul căruia se califica pentru Copa del Rey alături de reprezentantele altor regiuni.[9] În 1929, a fost înființată La Liga, primul campionat național de fotbal al Spaniei, Real Madrid numărându-se printre membrii fondatori.[10] The club also competed in the regional championship until it was abandoned in 1940.[9] Copa del Rey a continuat să existe alături de La Liga.[11] Cluburile continuau să se califice pentru ea până după poziția din campionatul regional până în 1940, când ea a devenit deschisă pentru toate echipele din cele două divizii ale campionatului spaniol.[12]

Sezon Divizia M Î R Î GM GP Pt Poz Copa del
Rey[13]
Competiția Rezult. Competiția Rezult. Nume) Goluri
Campionat[9][14] Europa[15][16][17][18] Altele[19][20][21][22][23][24] La Liga top scorer[n 1]
1902
~
05 SF
Concurso de Consolación[n 2] 03 C*
1902–03 Camp. Reg.[n 3] 02 2 01 1 0 01 1 09 9 03 3 02 2 02 2dagger 07 Fdagger
1903–04 Camp. Reg.[n 4] 01 1 0 01 1 0 05 5 05 5
~

[n 5]

1904–05 Camp. Reg.[n 6] 01 1 01 1 0 0 02 2 0
01 C* 08 C*
1905–06 Camp. Reg. 01 1 01 1 0 0 07 7 0
01 C* 08 C*
1906–07 Camp. Reg. 05 5 04 4 0 01 1 15 07 7
01 C*[n 7] 08 C*
1907–08 Camp. Reg. 06 6 04 4 01 1 01 1 15 04 4 09 9 01 C* 08 C*
1908–09 Camp. Reg. 03 3 01 1 0 02 2 04 4 05 5 02 2 03 
1909–10 Camp. Reg. 04 4 01 1 01 1 02 2 04 4 07 7 03 3 03 [n 8] 06 [n 9]
1910–11 Camp. Reg.[n 10] 03 3 01 1 0 02 2 04 4 04 4
02 2dagger
1911–12 Camp. Reg.[n 11]
~
1912–13 Camp. Reg. 03 3 02 2 01 1 0 09 9 03 3 05 5 01 C* 05 SF
1913–14 Camp. Reg.[n 12] 04 4 01 1 01 1 02 2 03 3 05 5 03 3 03 
1914–15 Camp. Reg. 06 6 01 1 03 3 02 2 10 12 05 5 03 
1915–16 Camp. Reg. 06 6 05 5 0 01 1 15 05 5 10 01 C* 05 SF
1916–17 Camp. Reg. 06 6 06 6 0 0 28 08 8 12 01 C* 08 C*
1917–18 Camp. Reg. 06 6 05 5 0 01 1 13 08 8 10 01 C* 07 Fdagger
1918–19 Camp. Reg. 08 8 05 5 01 1 02 2 20 15 11 02 2dagger
1919–20 Camp. Reg. 06 6 04 4 01 1 01 1 17 07 7 09 9 01 C* 04 QF
1920–21 Camp. Reg.[n 13] 06 6 02 2 01 1 03 3 14 09 9 05 5 03 
1921–22 Camp. Reg. 06 6 05 5 01 1 0 28 05 5 11 01 C* 05 SF
1922–23 Camp. Reg. 06 6 03 3 02 2 01 1 12 09 9 08 8 01 C* 04 QF
1923–24 Camp. Reg. 08 8 06 6 02 2 0 21 07 7 14 01 C* 07 Fdagger
1924–25 Camp. Reg. 08 8 03 3 03 3 02 2 11 06 6 09 9 02 2dagger
1925–26 Camp. Reg. 08 8 06 6 01 1 01 1 17 05 5 13 01 C* 04 QF
1926–27 Camp. Reg. 16 12 01 1 03 3 38 12 25 01 C* 05 SF
1927–28 Camp. Reg. 10 08 8 0 02 2 38 10 16 02 Fdagger[n 14] 04 QF
1928–29

Camp. Reg.
18

8
11

7
01 1

1
06 6

0
40

30
27

8
23

15
01.1 2dagger

C*
07 Fdagger
Rubio 12
1929–30
La Liga

Camp. Reg.
18

8
07 7

5
03 3

1
08 8

2
45

24
42

12
17

11
01.1 

C*
07 Fdagger
Rubio 18
1930–31
La Liga

Camp. Reg.
18

10
07 7

9
04 4

1
07 7

0
24

34
27

10
18

19
01.1 

C*
04 QF
Lazcano 05 5
1931–32
La Liga[n 15]

Camp. Reg.[n 16]
18

10
10

8
08 8

1
00 0

1
37

40
15

8
28

17
01 1*

C*
03 1/8
Olivares 11
1932–33
La Liga

Camp. Reg.[n 17]
18

10
13

9
02 2

0
03 3

1
49

38
17

7
28

18
01 1*

C*
07 Fdagger
Olivares 15double-dagger
1933–34
La Liga

Camp. Reg.
18

10
10

7
02 2

2
06 6

1
41

35
29

11
22

16
01.1 2dagger

C*
08 C*
Regueiro 12
1934–35
La Liga

Camp. Reg.[n 18]
22

12
16

10
01 1

0
05 5

2
61

41
34

13
33

20
01.1 2dagger

C*
03 1/8
Sañudo 20
1935–36
La Liga

Camp. Reg.
22

10
13

6
03 3

3
06 6

1
62

23
35

8
29

15
01.1 2dagger

C*
08 C*
Sañudo 20
1936–39 é
Nu s-au ținut competiții între 1936 și 1939 din cauza Războiului Civil Spaniol.
& & & & & & & é & & é & é &
1939–40
La Liga[n 19]

Camp. Reg.[n 20]
18

10
11

7
01 1

1
06 6

2
40

21
27

12
23

15
02.1 

2dagger
07 Fdagger
Alday 13
1940–41 La Liga 22 11 02 2 09 9 51 38 24 06  03 1/8
Alday 14
1941–42 La Liga[n 21] 26 14 05 5 07 7 65 43 33 02 2dagger 04 QF
Alday 23
1942–43 La Liga 26 10 05 5 11 52 50 25 10 1 07 Fdagger
Alday 16
1943–44 La Liga 26 11 06 6 09 9 48 38 28 07  03 1/8
Barinaga 20
1944–45 La Liga 26 18 02 2 06 6 68 35 38 02 2dagger 03 1/8
Barinaga 18
1945–46 La Liga 26 11 09 9 06 6 46 30 31 04  08 C*
Pruden 20
1946–47 La Liga 26 11 05 5 10 62 56 27 07  08 C*
Pruden 22
1947–48 La Liga 26 07 7 07 7 12 41 56 21 11 1 03 1/8
Copa Eva Duarte 03 C* Molowny 09 9
1948–49 La Liga 26 15 04 4 07 7 67 42 34 03  03 1/8
Pahiño 21
1949–50 La Liga 26 11 09 9 06 6 60 49 31 04  05 SF
Pahiño 19
1950–51 La Liga 30 13 05 5 12 80 71 31 09  05 SF
Pahiño 21
1951–52 La Liga 30 16 06 6 08 8 79 50 38 03  05 SF
Pahiño 28double-dagger
1952–53 La Liga 30 18 03 3 09 9 67 49 39 03  05 SF
Pahiño 19
1953–54 La Liga 30 17 06 6 07 7 72 41 40 01 1* 05 SF
Di Stéfano 27double-dagger
1954–55 La Liga 30 20 06 6 04 4 80 31 46 01 1* 05 SF
Cupa Latină 03 C* Di Stéfano 25
1955–56 La Liga 30 18 02 2 10 81 39 38 03  05 SF Cupa Campionilor Europeni 07 C*
Di Stéfano 24double-dagger
1956–57 La Liga 30 20 04 4 06 6 74 35 44 01 1* 04 QF Cupa Campionilor Europeni 07 C* Cupa Latină 03 C* Di Stéfano 31double-dagger
1957–58 La Liga 30 20 05 5 05 5 71 26 45 01 1* 07 Fdagger Cupa Campionilor Europeni 07 C*
Di Stéfano 19double-dagger
1958–59 La Liga 30 21 05 5 04 4 89 29 47 02 2dagger 05 SF Cupa Campionilor Europeni 07 C*
Di Stéfano 23double-dagger
1959–60 La Liga 30 21 04 4 05 5 92 36 46 02 2dagger 07 Fdagger Cupa Campionilor Europeni 07 C*
Puskás 25double-dagger
1960–61 La Liga 30 24 04 4 02 2 89 25 52 01 1* 07 Fdagger Cupa Campionilor Europeni 03 1/8 Cupa Intercontinetală 03 C* Puskás 28double-dagger
1961–62 La Liga 30 19 05 5 06 6 58 24 43 01 1* 08 C* Cupa Campionilor Europeni 06 Fdagger
Puskás 20
1962–63 La Liga 30 23 03 3 04 4 83 33 49 01 1* 05 SF Cupa Campionilor Europeni 03 1/8
Puskás 26double-dagger
1963–64 La Liga 30 22 02 2 06 6 61 23 46 01 1* 04 QF Cupa Campionilor Europeni 06 Fdagger
Puskás 21double-dagger
1964–65 La Liga 30 21 05 5 04 4 64 18 47 01 1* 03 1/8 Cupa Campionilor Europeni 04 QF
Grosso 17
1965–66 La Liga 30 19 05 5 06 6 53 30 43 02 2dagger 04 QF Cupa Campionilor Europeni 07 C*
Grosso 11
1966–67 La Liga 30 19 09 9 02 2 58 22 47 01 1* 04 QF Cupa Campionilor Europeni 04 QF Cupa Intercontinetală 02 Fdagger Gento 11
1967–68 La Liga 30 16 10 04 4 55 26 42 01 1* 07 Fdagger Cupa Campionilor Europeni 05 SF
Amancio, Pirri, Velázquez 10
1968–69 La Liga 30 18 11 01 1 46 21 47 01 1* 03 1/8 Cupa Campionilor Europeni 03 1/8
Amancio 14double-dagger
1969–70 La Liga 30 13 09 9 08 8 50 42 35 05  08 C* Cupa Campionilor Europeni 03 1/8
Amancio 16double-dagger
1970–71 La Liga 30 17 07 7 06 6 46 24 41 04  02 1/16 Cupa Cupelor 06 Fdagger
Pirri 13
1971–72 La Liga 34 19 09 9 06 6 51 27 47 01 1* 05 SF Cupa UEFA 02 1/16
Pirri 11
1972–73 La Liga 34 17 09 9 08 8 45 29 43 04  03 1/8 Cupa Campionilor Europeni 05 SF
Santillana 10
1973–74 La Liga 34 13 08 8 13 48 38 34 08  08 C* Cupa UEFA 01 R64
Mas 11
1974–75 La Liga 34 20 10 04 4 66 34 50 01 1* 08 C* Cupa Cupelor 04 QF
Santillana 17
1975–76 La Liga 34 20 08 8 06 6 54 26 48 01 1* 03 1/8 Cupa Campionilor Europeni 05 SF
Pirri 13
1976–77 La Liga 34 12 10 12 57 53 34 09  02 1/16 Cupa Campionilor Europeni 03 1/8
Santillana 12
1977–78 La Liga 34 22 03 3 09 9 77 40 47 01 1* 03 1/8
Santillana 24
1978–79 La Liga 34 16 15 03 3 61 36 47 01 1* 07 Fdagger Cupa Campionilor Europeni 03 1/8
Santillana 18
1979–80 La Liga 34 22 09 9 03 3 70 33 53 01 1* 08 C* Cupa Campionilor Europeni 05 SF
Santillana 23
1980–81 La Liga 34 20 05 5 09 9 66 37 45 02 2dagger 04 QF Cupa Campionilor Europeni 06 Fdagger
Juanito 19
1981–82 La Liga 34 18 08 8 08 8 57 34 44 03  08 C* Cupa UEFA 04 QF
Juanito, Santillana, Stielike 09 9
1982–83 La Liga 34 20 09 9 05 5 57 25 49 02 2dagger 07 Fdagger Cupa Cupelor 06 Fdagger

02 Fdagger

RUdagger
Pineda 11
1983–84 La Liga 34 22 05 5 07 7 59 37 49 02 2dagger 05 SF Cupa UEFA 01 R64
Juanito 17double-dagger
1984–85 La Liga 34 13 10 11 46 36 36 05  03 1/8 Cupa UEFA 07 C* League Cup 03 C* Valdano 17
1985–86 La Liga 34 26 04 4 04 4 83 33 56 01 1* 05 SF Cupa UEFA 07 C*
Sanchez 22double-dagger
1986–87 La Liga 44 27 12 05 5 84 37 66 01 1* 05 SF Cupa Campionilor Europeni 05 SF
Sanchez 34double-dagger
1987–88 La Liga 38 28 06 6 04 4 95 26 62 01 1* 05 SF Cupa Campionilor Europeni 05 SF
Sanchez 29double-dagger
1988–89 La Liga 38 25 12 01 1 91 37 62 01 1* 08 C* Cupa Campionilor Europeni 05 SF Supercopa de España[n 22] 03 C* Sanchez 27
1989–90 La Liga 38 26 10 02 2 992 107 38 62 01 1* 07 Fdagger Cupa Campionilor Europeni 03 1/8 Supercopa de España 03 C* Sanchez 38double-dagger[n 23]
1990–91 La Liga 38 20 06 6 12 63 37 46 03  03 1/8 Cupa Campionilor Europeni 04 QF Supercopa de España 03 C* Butragueño 19double-dagger
1991–92 La Liga 38 23 08 8 07 7 78 32 54 02 2dagger 07 Fdagger Cupa UEFA 05 SF
Hierro 21
1992–93 La Liga 38 24 09 9 05 5 75 28 57 02 2dagger 08 C* Cupa UEFA 04 QF
Zamorano 26
1993–94 La Liga 38 19 07 7 12 61 50 45 04  04 QF Cupa Cupelor 04 QF
Copa Iberoamericana

03 C*

C*
Zamorano 26
1994–95 La Liga 38 23 09 9 06 6 76 29 55 01 1* 03 1/8 Cupa UEFA 03 1/8
Zamorano 28double-dagger
1995–96 La Liga 42 20 10 12 75 51 70 06  03 1/8 Liga
Campionilor
04 QF Supercopa de España 02 Fdagger Raúl 19
1996–97 La Liga 42 27 11 04 4 85 36 92 01 1* 03 1/8
Suker 24
1997–98 La Liga 38 17 12 09 9 63 45 63 04  03 1/8 Liga
Campionilor
07 C* Supercopa de España 03 C* Morientes 12
1998–99 La Liga 38 21 05 5 12 77 62 68 02 2dagger 05 SF Liga
Campionilor
04 QF

Cupa Intercontinetală
02.1 Fdagger

C*
Raúl 25double-dagger
1999–2000 La Liga 38 16 14 08 8 58 48 62 05  04 QF Liga
Campionilor
07 C* Campionatul Mondial al Cluburilor FIFA 01 SF Raúl 17
2000–01 La Liga 38 24 08 8 06 6 81 40 80 01 1* 01 R64 Liga
Campionilor
05 SF

02 Fdagger

RUdagger
Raúl 24double-dagger
2001–02 La Liga 38 19 09 9 10 69 44 66 03  07 Fdagger Liga
Campionilor
07 C* Supercopa de España 03 C* Morientes 18
2002–03 La Liga 38 22 12 04 4 86 42 78 01 1* 04 QF Liga
Campionilor
05 SF

03 C*

C*
Ronaldo 23
2003–04 La Liga 38 21 07 7 10 72 54 70 04  07 Fdagger Liga
Campionilor
04 QF Supercopa de España 03 C* Ronaldo 24double-dagger
2004–05 La Liga 38 25 05 5 08 8 71 32 80 02 2dagger 03 1/8 Liga
Campionilor
03 1/8
Ronaldo 21
2005–06 La Liga 38 20 10 08 8 70 40 70 02 2dagger 05 SF Liga
Campionilor
03 1/8
Ronaldo 14
2006–07 La Liga 38 23 07 7 08 8 66 40 76 01 1* 03 1/8 Liga
Campionilor
03 1/8
van Nistelrooy 25double-dagger
2007–08 La Liga 38 27 04 4 07 7 84 36 85 01 1* 03 1/8 Liga
Campionilor
03 1/8 Supercopa de España 02 Fdagger Raúl 18
2008–09 La Liga 38 25 03 3 10 83 52 78 02 2dagger 02 1/16 Liga
Campionilor
03 1/8 Supercopa de España 03 C* Higuaín 22
2009–10 La Liga 38 31 03 3 04 4 991 102 35 96 02 2dagger 02 1/16 Liga
Campionilor
03 1/8
Higuaín 27
2010–11 La Liga 38 29 05 5 04 4 991 102 33 92 02 2dagger 08 C* Liga
Campionilor
05 SF
Cristiano Ronaldo 40double-dagger[n 24]
2011–12 La Liga 38 32 04 4 02 2 993 121 32 991 100 01 1* 04 QF Liga
Campionilor
05 SF Supercopa de España 02 Fdagger Cristiano Ronaldo 46
2012–13 La Liga 38 26 07 7 05 5 991 103 42 85 02 2dagger 07 Fdagger Liga
Campionilor
05 SF Supercopa de España 01 C* Cristiano Ronaldo 34

Note

  1. ^ Include doar golurile din La Liga.[25]
  2. ^ Real Madrid a fost fondat în 1902 ca "Madrid Foot–Ball Club".[9]
  3. ^ Campionatul regional al Madridului se numea inițial "Campeonato de Madrid".
  4. ^ În 1904, Madrid FC a fuzionat cu Moderno și s-a format Madrid–Moderno. În sezonul 1903–04, clubul a abandonat competiția dup primul meci.[9]
  5. ^ Primul meci contra Club Español de Madrid s-a terminat cu 5–5; cei doi căpitani ai echipelor s-au opus prelungirilor. Club Español dorea rejucarea meciului în ziua următoare, dar Madrid–Moderno nu deoarece ar fi fost contra regulamentului; se pare că organizatorii i-au garantat lui Madrid–Moderno că nu va fi o rejucare pe 20 martie, dar Club Español a apărut în acea zi și a fost declarată câștigătoare deoarece Madrid–Moderno nu s-a prezentat.[13]
  6. ^ Meciul a durat doar 35 de minute deoarece echipa adversă s-a retras.[9]
  7. ^ Madrid FC a câștigat turneul, dar federația a anulat rezultatele.[9]
  8. ^ Turneul de calificare pentru participarea în Copa del Rey a fost câștigat de Español de Madrid.[9]
  9. ^ În 1910, au avut loc două competiții.[26]
  10. ^ Madrid și Gimnástica au disputat opțiunea de a reprezenta Madridul în Copa del Rey. RS Gimnástica a câștigat Campeonato de Madrid 1910–11 și a participat în Copa del Rey, representând Madrid CF.[9]
  11. ^ Statisticile competiției nu sunt disponibile. RS Gimnástica e considerată campion.[9]
  12. ^ "Campeonato de Madrid" a fost redenumit în "Campeonato Regional de Madrid".
  13. ^ În 1920, clubul a primit suportul Regelui Spaniei, și și-a schimbat denumirea în "Real Madrid FC".[9]
  14. ^ Real Madrid a terminat la egalitate de puncte cu Athletic Madrid și Racing Madrid și cele trei cluburi urmau să joace între ele. Real Madrid i-a bătut cu 4–0 pe Racing Madrid, dar pierdu cu 3–1 lui Athletic Madrid.[9]
  15. ^ În 1931–39 (A doua Republică Spaniolă) clubul se numea din nou Madrid FC.[9]
  16. ^ În sezonul 1931–32, Campeonato Regional de Madrid a fost redenumit în Campeonato Regional Mancomunado Centro–Aragón. Competiția includea echipe din Aragon și Castilia și León.[9]
  17. ^ În 1932–34, Campeonato Regional Mancomunado Centro–Aragón devine Campeonato Regional Mancomunado Centro–Sur. Competiția includea echipe din Andalusia și Castilia și León.[9]
  18. ^ În 1934–36, Campeonato Regional Mancomunado Centro–Sur fu redenumit în Campeonato Regional Mancomunado Castilla–Aragón. În competiție participau echipe din Aragon, Cantabria și Castilia și León.[9]
  19. ^ În 1939–41 clubul a revenit la denumirea Real Madrid FC.[9]
  20. ^ În 1939, Campeonato Regional Mancomunado Castilla–Aragón fu redenumit în Campeonato Regional del Centro. Competiția care în 1940 a fost dizolvată, includea echipe din Castilia și León.[9]
  21. ^ Din 1941, numele oficial al clubului devine "Real Madrid CF".[9]
  22. ^ Real Madrid a primit automat trofeul întrucât câștigase și campionatul și Copa del Rey.
  23. ^ Sánchez a devenit golgheter în La Liga (38 goluri) și a câștigat Gheata de aur.[27]
  24. ^ Cristiano Ronaldo a devenit golgheter în La Liga cu 40 de goluri și a câștigat Gheata de aur.[27]

Referințe

  1. ^ Luís Miguel González. „Pre-history and first official title (1900–1910)”. Real Madrid. Accesat în . 
  2. ^ Luís Miguel González (). „A spectacular leap towards the future (1921–1930)”. Real Madrid. Accesat în . 
  3. ^ „Classic club – Athletic Bilbao”. Fédération Internationale de Football Association. Arhivat din original la . Accesat în . 
  4. ^ „Historical data: Evolution 1928/2011: Real Madrid”. Liga de Fútbol Profesional. Accesat în . 
  5. ^ Tejedor Carnicero, José Vicente (). „Spain – List of Champions”. Rec.Sport.Soccer Statistics Foundation (RSSSF). Accesat în . 
  6. ^ „Real Madrid CF – Trophy cabinet”. Real Madrid. Accesat în . 
  7. ^ „Trophies”. Real Madrid. Accesat în . 
  8. ^ Bravo, Luis Javier (). „Spain – List of Topscorers ("Pichichi")”. Rec.Sport.Soccer Statistics Foundation (RSSSF). Accesat în . 
  9. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s Lozano Ferrer, Carles (). „Spain – List of Champions of Centro”. Rec.Sport.Soccer Statistics Foundation (RSSSF). Accesat în . 
  10. ^ Pla Diaz, Emilio (). „Spain 1928/29”. Rec.Sport.Soccer Statistics Foundation (RSSSF). Accesat în . 
  11. ^ Tejedor Carnicero, José Vicente (). „Spain – Cup 1929”. Rec.Sport.Soccer Statistics Foundation (RSSSF). Accesat în . 
  12. ^ Lozano Ferrer, Carles (). „Spain – Cup 1941”. Rec.Sport.Soccer Statistics Foundation (RSSSF). Accesat în . 
  13. ^ a b Tejedor Carnicero, José Vicente (). „Spain – List of Cup Finals”. Rec.Sport.Soccer Statistics Foundation (RSSSF). Accesat în . 
  14. ^ „Liga BBVA – Season 2008/2009 – Matchday 38”. Liga de Fútbol Profesional. Accesat în . 
  15. ^ Stokkermans, Karel (). „Fairs' Cup”. Rec.Sport.Soccer Statistics Foundation (RSSSF). Accesat în . 
  16. ^ „UEFA Cup Winners' Cup: History”. Union des Associations Européennes de Football (UEFA). . Arhivat din original la . Accesat în . 
  17. ^ „UEFA Cup: All-time finals”. Union des Associations Européennes de Football (UEFA). . Arhivat din original la . Accesat în . 
  18. ^ Stokkermans, Karel (). „European Champions' Cup”. Rec.Sport.Soccer Statistics Foundation (RSSSF). Accesat în . 
  19. ^ „UEFA Super Cup: History”. Union des Associations Européennes de Football (UEFA). . Arhivat din original la . Accesat în . 
  20. ^ „Tournaments: FIFA Club World Cup”. Fédération Internationale de Football Association (FIFA). Arhivat din original la . Accesat în . 
  21. ^ Tejedor Carnicero, José Vicente (). „Spain – List of Super Cup Finals”. Rec.Sport.Soccer Statistics Foundation (RSSSF). Accesat în . 
  22. ^ „Copa del Rey: Palmarés”. Diario Marca (în Spanish). Accesat în . Mentenanță CS1: Limbă nerecunoscută (link)
  23. ^ Stokkermans, Karel (). „Cupa Latină”. Rec.Sport.Soccer Statistics Foundation (RSSSF). Accesat în . 
  24. ^ „European–South American Cup: History”. Union des Associations Européennes de Football (UEFA). . Arhivat din original la . Accesat în . 
  25. ^ „Real Madrid – Liga BBVA: Squad season 1928–1929”. Liga de Fútbol Profesional. Accesat în . 
  26. ^ Tejedor Carnicero, José Vicente (). „Spain – Cups 1910”. Rec.Sport.Soccer Statistics Foundation (RSSSF). Accesat în . 
  27. ^ a b Arotaritei, Sorin (). „Golden Boot ("Soulier d'Or") Awards”. Rec.Sport.Soccer Statistics Foundation (RSSSF). Accesat în . 

Legături externe

  • „Real Madrid honours”. Real Madrid. Accesat în . 
  • Real Madrid history


v  d  m
Real Madrid Club de Fútbol
Palmares · Jucători · Antrenori · Președinți · Sezoane · Europa · Recorduri și statistici
Istorie și cultură
Istoria lui Real Madrid CF · Quinta del Buitre · Yé-yé · Galácticos · Goal II: Living the Dream · Real, The Movie
Stadioane
Baze sportive
Ciudad Deportiva · Ciudad Real Madrid · La Fabrica
Alte echipe
Rivalități
Alte articole
Trofeo Santiago Bernabéu · Hala Madrid · Real Madrid TV · Real Madrid Baloncesto

Listă de calitate Această listă este o listă de calitate, adică printre cele mai bune liste produse de comunitatea Wikipedia. Orice modificare ce nu îi compromite acest statut este binevenită.